Gică Hagi și Gică Popescu și‑au luat marți adio de la „Ali Sami Yen”, arena pe care au cunoscut, ca jucători la Galatasaray Istanbul, poate cele frumoase momente ale carierei de fotbaliști profesioniști. Momentul a fost marcat de un meci în care au evoluat fostele glorii ale „Cim-Bom”, între care și cei doi mari fotbaliști români.
După această partidă, Gică Hagi a înlocuit tricoul de jucător cu ținuta sobră de antrenor, el conducându-și de pe bancă echipa în meciul de Cupă cu Șekerspor, câștigat de Galata cu 3-1. -Gică, emoții la despărțirea de Stadionul „Ali Sami Yen”? -Sigur, așa cum ai când pleci dintr-o casă în care te-ai simțit bine, în care ai fost apreciat și toate au mers din plin. -Te referi la perioada în care ai fost jucător la Galata? -În primul rând la acea perioadă, dar am amintiri frumoase din toți anii, și din perioada când am fost prima oară antrenor, și de acum. Nu este puțin ca un stadion întreg să te aplaude și să-ți scandeze numele. -Mai ții minte cum era stadionul când ai pășit prima oară pe el? -Cam tot la fel ca acum. S-a modernizat foarte puțin. Dar vom juca de acum înainte pe un stadion modern, de 55.000 de locuri, așa cum au toate cluburile mari din Europa. -Se poate spune că Hagi, Popescu și Mircea Lucescu au contribuit, prin ceea ce au făcut la Galata, la ridicarea noului stadion? -Nu, noi suntem trecutul. Noi am făcut istorie pe stadionul cel vechi. Dar este adevărat că între timp Galatasaray a ajuns clubul cu cei mai mulți suporteri din Turcia, iar acest lucru este influențat de rezultatele obținute și de noi. Mă bucur că am participat și eu la istoria unui club mare, elegant, cum este Galata.
„Marica? Nu cred…” -Hai să vorbim și despre echipă. Au venit Kazim Kazim și Culio, presa susține că va semna și Marica… -Nu… Nu cred. Ne dorim un număr 9, avem câteva variante, dar deocamdată mai discutăm. Până la prezentarea de pe 15 ianuarie vom completa lotul cu doi-trei jucători. -Mai aduci vreun jucător român? Ne dai un indiciu? -Ce rost are să dau nume, oricum le aflați voi… -De unde? -Păi din presa turcă. Am văzut că imediat au fost preluate declarațiile lui Sergen Yalcin (n.r. – fostul jucător al Galatei a declarat: „Cămașa de antrenor este prea mare pentru Hagi”). Din toată această perioadă de pregătire atât s-a înțeles. N-a văzut nimeni că am câștigat cu 3-0 meciul cu Hannover 96, că am promovat șapte tineri la echipa mare. -Apropo, de unde până unde atacul lui Sergen? -Știu eu ce se ascunde în spatele declarațiilor lui, dar nu vreau să vorbesc. I-am răspuns eu după meciul demonstrativ de marți. Pe mine cămașa a stat întotdeauna bine. Pe el nu știu cum a stat. Accept să vorbească unul care se pricepe, însă el n-are nicio legătură cu ce se întâmplă acum la Galata. Poate are legătură cu altele… -Ești mulțumit de cum evoluează lucrurile? -Da. Merg bine. Punem în fiecare zi câte o cărămidă. Important este că primele două transferuri au dovedit că au potențial. Sunt jucători apreciați și au arătat că merită să fie la Galata.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER